Rugby

Rugby de poveste #2 – Bronz, pentru că ne-am prezentat

„Rugby de poveste” este un serial care prezintă unele dintre cele mai inedite, ciudate și savuroase momente din istoria sportului cu balonul oval. Sursele de informare pentru această serie sunt reprezentate de site-urile de specialitate din străinătate, enclopediile online și cărțile care tratează poveștile rugby-ului.

septembrie 1974: Rugby-ul este un sport jucat deopotrivă de bărbați și de femei. Latura feminină a sportului s-a dezvoltat mult în ultima perioadă, organizându-se competiții din ce în ce mai mari.

Numai că lucrurile nu au stat în acest fel tot timpul. În anii 1970, meciurile de rugby feminin erau organizate mai degrabă pentru acțiuni caritabile și alte evenimente care aveau ca scop principal distrarea publicului. Un astfel de meci s-a disputat și în toamna anului 1974, când pe stadionul celor de la London Irish a fost organizat un meci de rugby între o echipă a modelelor și una a actrițelor.

Presa vremii nota: „Oglinda era omniprezentă. În pauza de hidratare, la pauză sau chiar în timpul jocului, protagonistele nu ratau nicio ocazie de a-și rearanja coafurile sau de a-și reface machiajul.” Meciul s-a terminat la egalitate, 10 la 10.

februarie 1958: Ultimul meci pe care naționala Australiei de rugby l-a disputat în turneul britanic din 1958 a rămas în amintirea fanilor datorită unui moment mai puțin întâlnit pe terenurile unde se desfășoară competiții sportive profesioniste. Iar asta în ciuda faptului că gazdele, Middland Counties, au reușit să învingă naționala vizitatoare pentru prima dată în 30 de ani.

Meciul care a avut loc în fața a 10.000 de spectatori pe Highfield Road, stadionul clubului de fotbal Coventry City, a fost animat de o întâmplare mai puțin obișnuită: toate cele trei baloane din incinta stadionului au fost trimise pe acoperișul uneia dintre tribune, în urma unor șuturi foarte puternice ale jucătorilor.

Partida a fost întreruptă vreme de mai bine de un sfert de oră, timp în care organizatorii s-au folosit de o scară de mari dimensiuni pentru a se urca pe acoperiș și a da jos baloanele.

mai 1924: Jocurile Olimpice de vară de la Paris au o însemnătate aparte pentru rugby și pentru români, în special. Pentru sport, pentru că atunci s-a consemnat ultima ediție a Olimpiadei când rugby-ul a fost prezent printre discipline. Iar pentru noi, românii, pentru că atunci am reușit să obținem prima medalie olimpică din istorie, indiferent de sport.

Numai că povestea bronzului obținut de naționala de rugby a României la acea ediție a Jocurilor Olimpice este una oarecum ciudată. În pofida celor două înfrângeri severe pe care le-au înregistrat pe Stade du Colombes (3-61 cu Franța și 0-37 cu Statele Unite ale Americii), românii au reușit să obțină medaliile de bronz datorită faptului că în turneu s-au înscris numai trei naționale.

Medaliile de aur din acel an au fost câștigate de reprezentativa Statelor Unite, care a învins Franța cu 17-3.

Rugby de poveste #1 – Probleme în familie

„Rugby de poveste” este un serial care prezintă unele dintre cele mai inedite, ciudate și savuroase momente din istoria sportului cu balonul oval. Sursele de informare pentru această serie sunt reprezentate de site-urile de specialitate din străinătate, enclopediile online și cărțile care tratează poveștile rugby-ului.

iulie 1903: Rugby-ul irlandez a propus, de-a lungul anilor, mai multe perechi și chiar trio-uri de frați care au reprezentat cu mândrie cluburile locale în marile confruntări internaționale. Iar recordul pentru cei mai mulți frați care au apărat concomitent culorile unei echipe într-un meci la cel mai înalt nivel aparține familiei Smith de la clubul Bush.

În iulie 1903, cinci dintre frații Smith au jucat pentru Bush într-un meci disputat în Noua Zeelandă, împotriva clubului Wairarapa. George, Bill, Campbell, Bob și Gordon nu și-au putut ajuta prea mult echipa, totuși, gazdele impunându-se cu 16-0. Aceea a fost prima și singura apariție consemnată a tuturor celor cinci frați Smith care au jucat la Bush.

Recordul lor a fost egalat 58 de ani mai târziu, tot în Noua Zeelandă, acolo unde frații Clark (Don, Doug, Ian, Brian și Graeme) ai echipei Waikato au pus umărul la o victorie împotriva celor de la Thames Valley cu 11-8. Mai mult decât atât, Don și Ian au făcut parte inclusiv din All Blacks, unde au strâns împreună 55 de selecții.

septembrie 1950: Prima dată când s-a consemnat în rugby-ul profesionist de înaltă clasă ca un tată să joace împotriva propriului fiu s-a întâmplat în luna septembrie a anului 1950, în Noua Zeelandă. George Nepia senior, unul dintre componenții All Blacks 1924-1925, avea 45 de ani când a primit invitația de a juca pentru Olympians în meciul contra celor de la Poverty Bay, în Gisborne. Iar la Poverty, pe aceeași poziție pe care o ocupa seniorul la Olympians, se afla George Nepia junior. Amândoi au fost căpitani pentru echipele lor în acea zi. Olympians avea să câștige cu 17-11.

august 1961: În timpul turneului naționalei franceze în Noua Zeelandă în 1961, selecționata europeană a avut parte de câteva meciuri extrem de disputate, nervii scăpând de multe ori de sub control. Așa s-a întâmplat și la meciul cu South Cantenbury, care s-a disputat la Timaru. Această dispută a fost deosebit de tensionată, la acest lucru contribuind și faptul că echipa gazdă nu reușise niciodată să învingă o selecționată europeană. Numai că acest lucru avea să se sfârșească în acea zi, în fața unei mulțimi de 23.000 de spectatori. South Cantenbury avea să se impună cu 17-14, în ciuda faptului că a terminat meciul în 14 oameni.

Presărat cu incidente pe toată durata sa, meciul a oferit punctul culminant aproape de final, când jucătorul gazdelor Eddie Smith a fost pus la pământ de o mână în gât din partea francezului Michel Crauste, căpitanul „cocoșilor”. Acela a fost momentul când mama lui Eddie, o femeie de 56 de ani, și-a părăsit locul din tribună și s-a repezit pe teren asupra lui Crauste, pe care l-a lovit cu pumnii peste ceafă.

În uralele tribunei, femeia a fost escortată în afara terenului de joc de doi polițiști, ea declarând apoi că jocul francezilor nu le-a făcut cinste și că juniorii nu trebuiau să asiste la un joc atât de dur din partea lor.

Olimpiada de rugby

31 iulie.  În Bucureşti, temperatura de la nivelul asfaltului este atât de mare, încât roţile autoturismelor îl tatuează fără pic de ruşine. Sincer să fiu, canicula şi liniştea din intersecţii nu mă îndeamnă neapărat să iau drumul stadionului, dar ştiu că în acest fel berile brumate de după îşi vor găsi mult mai uşor justificarea. Read More

You Gotta Have Heart!

Sportul a oferit dintotdeauna unele dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din lume. Ataşamentul pentru o ramură sportivă, un atlet sau un club a depăşit multe prejudecăţi şi bariere dintotdeauna, fie că vorbim despre fotbal, şah, tenis, polo sau orice altă disciplină. Este şi cazul rugbyului, un sport bazat pe respect, maturitate, sinceritate şialtruism.  A te dedica întru totul unui crez, unui ideal, probabil că este tot ce avem mai bun de oferit atâta timp cât ne găsim pe acest Pământ. Dar, totuşi, de ce o facem? Read More

6 nations: între mit şi realitate

„Cel mai spectaculos”, „cel mai disputat”, „cel mai vizionat”, „cel mai profitabil”, sunt doar câteva dintre lozincile întâlnite an de an, în luna februarie, în apropierea debutului Turneului Celor 6 Națiuni. Și cu greu putem contrazice vreun cuvânt dintre cele enumerate mai sus. Read More