Rapid

Podcast #4 – Lucian Ionescu – „Misiunea mea este să duc spiritul Rapidului mai departe”

Lucian Ionescu este directorul de imagine al Rapidului și are onoranta dar în același timp și ingrata misiune de a se ocupa de cel mai sensibil departament al celui mai sensibil moment din existența clubului pe care îl iubește.

Giuleștiul moare, nu se transformă

Lumea spune: „Giuleștiul nu moare, Giuleștiul se transformă”

Stadionul Giulești a trecut prin mai multe transformări de-a lungul timpului: când băncile tribunelor au fost înlocuite cu scaune, când potcoava a încetat să mai fie potcoavă, ori când stâlpii nocturnei s-au înălțat deasupra ritmului de tobe. Au fost schimbări bine primite de toată lumea și nu au știrbit cu nimic din pulsul ridicat pe care rapidiștii îl aveau încă de când se așteptau unii pe alții pe scările din fața teatrului.

După meciul de sâmbătă, însă, Giuleștiul va muri. Odată cu asta, milioane de amintiri, îmbrățișări, lacrimi și pumni în aer vor pluti efemer deasupra liniștii apăsătoare de lângă șine. Întunericul și lipsa ritmului vor apăsa pe umerii locului de lângă teatru mai greu ca niciodată. Apoi, după doi ani, cochet și adus la pretenții demne de anii 2020, stadionul Rapidului Valentin Stănescu (sau cum se va numi atunci, că „Giulești” ne va fi greu să îi spunem o vreme) va fi pregătit să găzduiască o echipă de prima ligă. Iar în acel moment poate că Rapidul va renaște întru totul și, printr-un destin absolut, se va pregăti să aniverseze 100 de ani de existență din postura unui club cu pretenții. Dar totul va fi atât de diferit… Peste doi ani, tobele vor răsuna din nou, dar însoțite de un ecou neobișnuit. Jucătorii vor parcurge mai repede drumul de la vestiare până la centrul terenului, iar imnul poate că va fi cântat doar pe jumătate. Nea Bebiță își va căuta debusolat locul din centrul tribunei a II-a, care nu va mai semăna deloc cu cea pe care o știa el. Tabela poate că va avea alt loc și ea. Totul va fi nou, nimic nu va mai fi la fel.

Așadar, da, Giuleștiul va muri sâmbătă și, odată cu el, o mare parte din sufletul acelora care l-au călcat de atâtea ori. Dar este un sacrificiu obligatoriu ce trebuie făcut astfel încât povestea Rapidului să poată merge mai departe.


A câștigat cu Rapid tot ce se putea pe plan intern, a ajuns la națională, a jucat și a marcat în vișiniu în Liga 1, Liga 2, Liga 3 și Liga 4, a fost președinte, acum e antrenor, iar sâmbătă își încheie activitatea fotbalistică odată cu stadionul care i-a oferit atâtea satisfacții… Așa se intră în legendă! Ce destin pe Daniel Pancu…

Daniel Pancu, un gând pentru rapidiști pe biletele de meci

Cum am uitat să iubim fotbalul

Îmi aduc aminte cu plăcere de prima mea vizită pe un stadion serios. S-a întâmplat în ’98, când aveam 8 ani, iar bunicul m-a dus pe Giuleşti la Rapid-Dinamo, meci cu mare greutate pentru clasament şi pentru poliţia prezentă în cartier. Și acum am în minte pânza aia albă cu portretul tânărului ”Pancu Gooool” de deasupra tunelului ce duce la vestiare. Cred că este prima imagine autentică legată de Rapid ce îmi vine în minte. Read More

(Re)vedere de pe front: „Este bine, mamă, doar că pierd sânge”

Praful adunat pe foi,
Descoperi că-i de la război;
De-atîta plîns e jos noroi
Şi poţi să plîngi şi tu cu noi […]

Prima strofă a imnului nu am putut s-o cânt. ”Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid…” au trecut pe lângă mine, fără să îmi pot scoate bulgărele de emoții din gât. Nu știu ce am avut, că nu pentru asta am venit la stadion. Mi-am promis înainte de meci că voi fi total neimplicat și că nu mă voi lăsa purtat de val, indiferent de context. Dar am pus totul pe seama unei rătăciri de moment, așa că mi-am lăsat ochii udați de nostalgie doar cât să nu mă fac de râs. Read More