Poveste

Sport de Poveste, la început

Odată cu primul podcast lansat, site-ul nostru își începe activitatea. Mai jos, câteva rânduri introductive:

De la o idee măruntă, dedicată pasiunii scrisului pentru echipa favorită, la născocirea unui podcast audio dedicat sportului dincolo de grupajele de știri de la televizor și la cumpărarea unui webcam care poate filma decent pentru început nu a fost decât puțin. Foarte puțin. Ideile s-au derulat cu o repeziciune fantastică, dar viteza cu care au fost puse în practică nu a bătut niciun record.

Dincolo de succes și eșec, de glorie și anonimat, de sudoare și talent, stă o poveste. Iar cum presa de astăzi a devenit o conjugată a primelor șase, ne-a rămas (și) nouă frumoasa misiune de a scrie despre sport așa cum este el în spatele izbândei șlefuite, a corpului asudat sau a blițului declanșat.

Pentru că sportul este mai mult un act artistic decât unul industrial și înseamnă mai degrabă emoție decât algoritm și poezie decât matematică.

Pe scurt, pasiunea pentru scris și curiozitatea investită în podcasturi (audio și/sau video) conturează forma conținutului pe care îl veți găsi aici.

Din fericire, nu suntem singurii. Am învățat multe de la site-uri și bloguri precum:

Fiecare dintre ele ne-a inspirat și ne-a arătat că se poate și altfel și le mulțumim pentru asta.

Cu speranța că vom dispune de inspirația, puterea și resursele necesare pentru a rămâne constanți în a publica și consecvenți în a crede într-o astfel de abordare, vă invităm să ne citiți/vizionați/ascultați.

Vlad Pîrvu

Inexplicabilul unei întâlniri

cadru

La sfârșit de septembrie, în de-acum răcoroasa noastră capitală, a avut loc un eveniment cu o însemnătate aparte pentru fanii Borussia Dortmund din România. Însuși Roman Weidenfeller, portarul de legendă al clubului și balaurul cu șapte capete pentru olandezul zburător Robben la locul și momentul potrivit, s-a trezit teleportat în mijlocul a peste 100 de curioși entuziaști veniți din toată țara pentru a-l întâlni.

Evenimentul a fost preluat pe site-urile de sport și a ajuns în grupajele de știri ale televiziunilor, fiind prezentat atât din punct de vedere al curiozității faptului că un ditai campionul mondial (cu Germania în 2014) a ajuns să vadă un meci în HalfTime, cât și din punct de vedere sportiv. Nu au lipsit întrebările despre Messi și Ronaldo, despre Steaua și Marica, despre mici și bere. În schimb, fotografiile mișcătoare ale mass-media au eșuat în mod deloc surprinzător să capteze emoția evenimentului, văpaia din ochii participanților, zâmbetele largi și vocile răgușite.

punct de plecare

„Să te uiți la 22 de bărbați care aleargă după o bășică mi se pare penibil. Este ireal să te transformi în halul ăsta când te uiți la un meci care nu îți schimbă viața cu nimic. Dar să mai și cheltui atâția bani și timp pentru un lucru atât de puțin înălțător este prostie pură.”

Acesta este discursul, în linii mari. Bineînțeles, fără respectarea întocmai a cuvintelor, dar ideile sunt acolo. Foarte mulți rezonează cu acestea și se simt contrariați de preocupările atât de mici ale oamenilor.

Însă, din fericire, cei mai mulți dintre noi nu funcționăm în linii atât de frânte. Dincolo de alb și negru, suntem capabili să distingem culori. Iar în cazul oamenilor noștri din fan clubul BVB, culoarea este evidentă: galben.

Optimism, originalitate, umor, imaginaţie, creativitate, înţelepciune, dar și egoism, timiditate, perfecționism și invidie – iată o parte dintre <<specificațiile>> pe care le poartă persoanele cărora le place foarte mult culoarea galben, conform cu studiile din zona psihologiei. Goethe, în teoria sa despre culori, numea galbenul „o culoare veselă, vie și cu efect liniștitor”, dar pe care nu prea o poți combina cu alte culori astfel încât să nu se deprecieze.

argument

Pasiunile nu sunt ieftine. Ele mănâncă timp și mulți bani. Iar asta o cunosc foarte bine toți cei care s-au implicat în povestea grupului fanilor BVB din România. Cel puțin o dată pe săptămână aceștia văd meciurile în pub și tot la fel de des ies la fotbal pe teren sintetic. În fiecare an merg la meci pe Westfalenstadion. Aici se mai adaugă Adunările Anuale, care reprezintă un weekend petrecut de fanii din toată țara într-unul dintre marile orașe ale României și care se lasă cu evenimente și distracții. La acestea mai adăugăm și campania umanitară, când, de ziua clubului (19 decembrie), se fac donații spre o cauză umanitară ce are legătură cu fenomenul sportiv. Așadar, iată. Pasiunile chiar nu sunt ieftine. Și mai este ceva. Toate acestea se fac pe baza cardului de membru cotizant. Carevasăzică, la toate cheltuielile enumerate mai sus, ar mai fi 50 de lei intrarea.

Și, totuși, de ce fac oamenii aceste sacrificii în numele unui club de fotbal care își are rădăcinile la 2.000 de kilometri depărtare?

Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie să luăm în considerare trei lucruri:
(1) fotbalul este, dincolo de sportul în sine, un fenomen social, un liant al societății, cu majore implicații asupra comportamentului și bunei stării indivizilor și comunităților;
(2) cluburile de fotbal de tradiție au personalitate, dețin o conduită și un set de principii și valori bine definite;
(3) fanii cluburilor de fotbal sunt, în fapt, suma primelor două.

Așadar, fanii Borussia Dortmund din România au, înainte de toate, o pasiune comună pentru fotbal (1) și se regăsesc în ADN-ul și identitatea clubului (2) cu care au luat contact, de-a lungul timpului, pe stadion, în călătorii, de la televizor, de pe internet sau din ziare. În fond, procesul de asimilare a unui astfel de microb de la depărtare nu diferă foarte mult, ca principiu, de asimilarea lui din imediata vecinătate a arenei. Mecanismul este același, doar pașii pe care ne poartă viața sunt diferiți.

Din acest punct, odată deveniți fani ai unui club de fotbal, intervine nevoia de a împărtăși acest lucru, precum se întâmplă cu orice altă pasiune care ne ocupă timpul și ne încarcă de energie. În cazul de față, pasiunea se numește Borussia Dortmund și, după cum ați aflat mai devreme, se află la o depărtare de 2.000 de kilometri nord-vest pe harta Europei și la milioane de kilometri pe harta intereselor cotidiene ale românilor. Astfel că, în mod natural, fanii BVB din România sunt izolați și priviți cu oarecare mirare de cei cu preocupări (mai) comune în societate, iar nevoia lor de dialog și socializare pe o temă atât de puțin traversată în țara noastră devine ușor incomodă.

Iar de aici, lucrurile devin simple și se întâmplă fix ca în viață. Unde apar nevoile, tot acolo apar, mai devreme sau mai târziu, și oportunitățile de a le satisface. Cerere și ofertă, altfel spus. Doar că, în cazul de față, folosim termenii în cu totul alt context decât cel antreprenorial. Fan Clubul a fost înființat exclusiv pe fundația pe care a clădit-o pasiunea simpatizanților români ai uneia dintre cele mai iubite echipe din Germania. Și ca orice altă pasiune, dacă nu este îngrijită și întreținută, fie dă pe răscoale, fie se stinge.

concluzie

Sigur, încercarea definirii unui fenomen clădit pe astfel de coordonate poate fi supărătoare. În fond, nu avem de-a face decât cu un grup de prieteni care s-a coagulat în jurul unei nebunii comune. Numai că, în cazul de față, acest proces a durat mai mulți ani și a presupus anumite sacrificii al căror rezultat este, la prima vedere, unul satisfăcător, iar la o privire mai atentă de-a dreptul încântător.

Dragostea pentru Borussia arde mai tare ca niciodată în piepturile celor 116 de membri cotizanți ai studiului nostru de caz. Acest lucru poate fi explicat în diverse moduri, de la pragmatic la poetic, în cuvinte ori imagini. Întorcându-ne în punctul inițial, însă, la momentul întâlnirii cu Roman Weidenfeller de pe Gabroveni 14, devenim, fără să ne dăm seama, martorii inexplicabilului.

Dacă vă place ceea ce găsiți aici și dacă doriți să susțineți material proiectul nostru, aveți posibilitatea de a o face. Acest lucru nu vă este impus în niciun fel, conținutul urmând a rămâne întotdeauna gratuit.

Miracol pe strada 34

Este timpul pentru ”cel mai” și ”cele mai”, adică subiectele care inundă la final de an publicațiile de toate felurile. Topuri, clasări, retrospective, succese, eșecuri, surprize, dezamăgiri, într-o mișcare browniană a tuturor celor care sunt prea grăbiți să tragă linie și s-o ia de la capăt. Povestea lui Rose Namajunas nu face parte, totuși, din inventarul acela lipsit de viață și culoare al anului, ci aparține mai degrabă spiritului Crăciunului și magiei sale. Stă deoparte, la adăpost de statistici, cronici și enumerări. Nici măcar nu face parte din ”lumea-noastră-așa-cum-este-ea”, ci mai degrabă din ”lumea-noastră-așa-cum-ne-am-dori-o” sau, dacă vreți, din cea ”așa-cum-ar-trebui-să-fie”. Read More

Stadionul

Au trecut câțiva ani buni de când mi-am petrecut ultima dată o vacanță la bunici, dar până pe la 16 ani nu era vară în care să stau acasă, mai ales că „la țară” însemna un sat (așa-zis cartier, în limbajul oficial) la numai 5 kilometri de Focșani. Tata s-a lăudat de multe ori că a făcut drumul ăsta pe jos prin zăpadă, dar nu despre poveștile demne  de „Viața cu Louie” vreau să vorbesc. Read More

6 nations: între mit şi realitate

„Cel mai spectaculos”, „cel mai disputat”, „cel mai vizionat”, „cel mai profitabil”, sunt doar câteva dintre lozincile întâlnite an de an, în luna februarie, în apropierea debutului Turneului Celor 6 Națiuni. Și cu greu putem contrazice vreun cuvânt dintre cele enumerate mai sus. Read More

Masters: eleganţă şi istorie

Pregătiți scotch-ul, băgați pungile de gheață la congelator și scuturați-vă fotoliul ăla bun de praf și firimituri. Săptămâna asta, prestigioasa sală Alexandra Palace din Londra va fi gazda celui de-al doilea cel mai vechi turneu de snooker din lume: Masters. 16 dintre cei mai cei jucători se întrec în sala de spectacole construită în 1873, pentru a pune mâna pe unul dintre cele mai râvnite trofee din circuitul mondial profesionist. Read More