Lună: octombrie 2018

Zidul Galben #33 – Q&A

În episodul 33 al podcastului Zidul Galben, întrebările venite din partea fanilor BVB din România au avut prioritate. Dragoș și Vlad au discutat, pentru prima dată în acest sezon, despre transferurile Borussiei Dortmund, noua politică de la nivelul conducerii și șansele la trofee în acest sezon.

Nu au lipsit nici informațiile referitoare la relația pe care fan clubul român o are cu birourile oficiale din Dortmund și șansele pe care membrii din România le au pentru a prinde bilete pe Westfalenstadion.

Subiecte discutate:

  • Transferurile Borussiei Dortmund din vară;
  • Șansele unor noi mutări la nivelul lotului în pauza de iarnă;
  • Pentru BVB urmează Stuttgart, Atletico Madrid și Hertha Berlin; câte puncte scoate?
  • Cât de conștient este Lucien Favre de valoarea lotului pe care îl are la dispoziție?
  • Care sunt șansele Borussiei de a câștiga un trofeu în acest sezon?
  • Paralelă Jadon Sancho – Ousmane Dembele;
  • Cine ar trebui să plece de la Borussia în iarnă?
  • Cum a ajutat Adunarea Anuală a fanilor BVB din acest an relația grupului cu Borussia Dortmund?
  • Când va reuși Borussia să păstreze tinerele talente în lot pentru a face performanță și pe plan sportiv, nu doar financiar?
  • Dubla cu Atletico Madrid;
  • S-a reabilitat conducerea în relația cu fanii după ultima campanie de transferuri?

Inexplicabilul unei întâlniri

cadru

La sfârșit de septembrie, în de-acum răcoroasa noastră capitală, a avut loc un eveniment cu o însemnătate aparte pentru fanii Borussia Dortmund din România. Însuși Roman Weidenfeller, portarul de legendă al clubului și balaurul cu șapte capete pentru olandezul zburător Robben la locul și momentul potrivit, s-a trezit teleportat în mijlocul a peste 100 de curioși entuziaști veniți din toată țara pentru a-l întâlni.

Evenimentul a fost preluat pe site-urile de sport și a ajuns în grupajele de știri ale televiziunilor, fiind prezentat atât din punct de vedere al curiozității faptului că un ditai campionul mondial (cu Germania în 2014) a ajuns să vadă un meci în HalfTime, cât și din punct de vedere sportiv. Nu au lipsit întrebările despre Messi și Ronaldo, despre Steaua și Marica, despre mici și bere. În schimb, fotografiile mișcătoare ale mass-media au eșuat în mod deloc surprinzător să capteze emoția evenimentului, văpaia din ochii participanților, zâmbetele largi și vocile răgușite.

punct de plecare

„Să te uiți la 22 de bărbați care aleargă după o bășică mi se pare penibil. Este ireal să te transformi în halul ăsta când te uiți la un meci care nu îți schimbă viața cu nimic. Dar să mai și cheltui atâția bani și timp pentru un lucru atât de puțin înălțător este prostie pură.”

Acesta este discursul, în linii mari. Bineînțeles, fără respectarea întocmai a cuvintelor, dar ideile sunt acolo. Foarte mulți rezonează cu acestea și se simt contrariați de preocupările atât de mici ale oamenilor.

Însă, din fericire, cei mai mulți dintre noi nu funcționăm în linii atât de frânte. Dincolo de alb și negru, suntem capabili să distingem culori. Iar în cazul oamenilor noștri din fan clubul BVB, culoarea este evidentă: galben.

Optimism, originalitate, umor, imaginaţie, creativitate, înţelepciune, dar și egoism, timiditate, perfecționism și invidie – iată o parte dintre <<specificațiile>> pe care le poartă persoanele cărora le place foarte mult culoarea galben, conform cu studiile din zona psihologiei. Goethe, în teoria sa despre culori, numea galbenul „o culoare veselă, vie și cu efect liniștitor”, dar pe care nu prea o poți combina cu alte culori astfel încât să nu se deprecieze.

argument

Pasiunile nu sunt ieftine. Ele mănâncă timp și mulți bani. Iar asta o cunosc foarte bine toți cei care s-au implicat în povestea grupului fanilor BVB din România. Cel puțin o dată pe săptămână aceștia văd meciurile în pub și tot la fel de des ies la fotbal pe teren sintetic. În fiecare an merg la meci pe Westfalenstadion. Aici se mai adaugă Adunările Anuale, care reprezintă un weekend petrecut de fanii din toată țara într-unul dintre marile orașe ale României și care se lasă cu evenimente și distracții. La acestea mai adăugăm și campania umanitară, când, de ziua clubului (19 decembrie), se fac donații spre o cauză umanitară ce are legătură cu fenomenul sportiv. Așadar, iată. Pasiunile chiar nu sunt ieftine. Și mai este ceva. Toate acestea se fac pe baza cardului de membru cotizant. Carevasăzică, la toate cheltuielile enumerate mai sus, ar mai fi 50 de lei intrarea.

Și, totuși, de ce fac oamenii aceste sacrificii în numele unui club de fotbal care își are rădăcinile la 2.000 de kilometri depărtare?

Pentru a putea răspunde la această întrebare, trebuie să luăm în considerare trei lucruri:
(1) fotbalul este, dincolo de sportul în sine, un fenomen social, un liant al societății, cu majore implicații asupra comportamentului și bunei stării indivizilor și comunităților;
(2) cluburile de fotbal de tradiție au personalitate, dețin o conduită și un set de principii și valori bine definite;
(3) fanii cluburilor de fotbal sunt, în fapt, suma primelor două.

Așadar, fanii Borussia Dortmund din România au, înainte de toate, o pasiune comună pentru fotbal (1) și se regăsesc în ADN-ul și identitatea clubului (2) cu care au luat contact, de-a lungul timpului, pe stadion, în călătorii, de la televizor, de pe internet sau din ziare. În fond, procesul de asimilare a unui astfel de microb de la depărtare nu diferă foarte mult, ca principiu, de asimilarea lui din imediata vecinătate a arenei. Mecanismul este același, doar pașii pe care ne poartă viața sunt diferiți.

Din acest punct, odată deveniți fani ai unui club de fotbal, intervine nevoia de a împărtăși acest lucru, precum se întâmplă cu orice altă pasiune care ne ocupă timpul și ne încarcă de energie. În cazul de față, pasiunea se numește Borussia Dortmund și, după cum ați aflat mai devreme, se află la o depărtare de 2.000 de kilometri nord-vest pe harta Europei și la milioane de kilometri pe harta intereselor cotidiene ale românilor. Astfel că, în mod natural, fanii BVB din România sunt izolați și priviți cu oarecare mirare de cei cu preocupări (mai) comune în societate, iar nevoia lor de dialog și socializare pe o temă atât de puțin traversată în țara noastră devine ușor incomodă.

Iar de aici, lucrurile devin simple și se întâmplă fix ca în viață. Unde apar nevoile, tot acolo apar, mai devreme sau mai târziu, și oportunitățile de a le satisface. Cerere și ofertă, altfel spus. Doar că, în cazul de față, folosim termenii în cu totul alt context decât cel antreprenorial. Fan Clubul a fost înființat exclusiv pe fundația pe care a clădit-o pasiunea simpatizanților români ai uneia dintre cele mai iubite echipe din Germania. Și ca orice altă pasiune, dacă nu este îngrijită și întreținută, fie dă pe răscoale, fie se stinge.

concluzie

Sigur, încercarea definirii unui fenomen clădit pe astfel de coordonate poate fi supărătoare. În fond, nu avem de-a face decât cu un grup de prieteni care s-a coagulat în jurul unei nebunii comune. Numai că, în cazul de față, acest proces a durat mai mulți ani și a presupus anumite sacrificii al căror rezultat este, la prima vedere, unul satisfăcător, iar la o privire mai atentă de-a dreptul încântător.

Dragostea pentru Borussia arde mai tare ca niciodată în piepturile celor 116 de membri cotizanți ai studiului nostru de caz. Acest lucru poate fi explicat în diverse moduri, de la pragmatic la poetic, în cuvinte ori imagini. Întorcându-ne în punctul inițial, însă, la momentul întâlnirii cu Roman Weidenfeller de pe Gabroveni 14, devenim, fără să ne dăm seama, martorii inexplicabilului.

Dacă vă place ceea ce găsiți aici și dacă doriți să susțineți material proiectul nostru, aveți posibilitatea de a o face. Acest lucru nu vă este impus în niciun fel, conținutul urmând a rămâne întotdeauna gratuit.

Rugby de poveste #1 – Probleme în familie

„Rugby de poveste” este un serial care prezintă unele dintre cele mai inedite, ciudate și savuroase momente din istoria sportului cu balonul oval. Sursele de informare pentru această serie sunt reprezentate de site-urile de specialitate din străinătate, enclopediile online și cărțile care tratează poveștile rugby-ului.

iulie 1903: Rugby-ul irlandez a propus, de-a lungul anilor, mai multe perechi și chiar trio-uri de frați care au reprezentat cu mândrie cluburile locale în marile confruntări internaționale. Iar recordul pentru cei mai mulți frați care au apărat concomitent culorile unei echipe într-un meci la cel mai înalt nivel aparține familiei Smith de la clubul Bush.

În iulie 1903, cinci dintre frații Smith au jucat pentru Bush într-un meci disputat în Noua Zeelandă, împotriva clubului Wairarapa. George, Bill, Campbell, Bob și Gordon nu și-au putut ajuta prea mult echipa, totuși, gazdele impunându-se cu 16-0. Aceea a fost prima și singura apariție consemnată a tuturor celor cinci frați Smith care au jucat la Bush.

Recordul lor a fost egalat 58 de ani mai târziu, tot în Noua Zeelandă, acolo unde frații Clark (Don, Doug, Ian, Brian și Graeme) ai echipei Waikato au pus umărul la o victorie împotriva celor de la Thames Valley cu 11-8. Mai mult decât atât, Don și Ian au făcut parte inclusiv din All Blacks, unde au strâns împreună 55 de selecții.

septembrie 1950: Prima dată când s-a consemnat în rugby-ul profesionist de înaltă clasă ca un tată să joace împotriva propriului fiu s-a întâmplat în luna septembrie a anului 1950, în Noua Zeelandă. George Nepia senior, unul dintre componenții All Blacks 1924-1925, avea 45 de ani când a primit invitația de a juca pentru Olympians în meciul contra celor de la Poverty Bay, în Gisborne. Iar la Poverty, pe aceeași poziție pe care o ocupa seniorul la Olympians, se afla George Nepia junior. Amândoi au fost căpitani pentru echipele lor în acea zi. Olympians avea să câștige cu 17-11.

august 1961: În timpul turneului naționalei franceze în Noua Zeelandă în 1961, selecționata europeană a avut parte de câteva meciuri extrem de disputate, nervii scăpând de multe ori de sub control. Așa s-a întâmplat și la meciul cu South Cantenbury, care s-a disputat la Timaru. Această dispută a fost deosebit de tensionată, la acest lucru contribuind și faptul că echipa gazdă nu reușise niciodată să învingă o selecționată europeană. Numai că acest lucru avea să se sfârșească în acea zi, în fața unei mulțimi de 23.000 de spectatori. South Cantenbury avea să se impună cu 17-14, în ciuda faptului că a terminat meciul în 14 oameni.

Presărat cu incidente pe toată durata sa, meciul a oferit punctul culminant aproape de final, când jucătorul gazdelor Eddie Smith a fost pus la pământ de o mână în gât din partea francezului Michel Crauste, căpitanul „cocoșilor”. Acela a fost momentul când mama lui Eddie, o femeie de 56 de ani, și-a părăsit locul din tribună și s-a repezit pe teren asupra lui Crauste, pe care l-a lovit cu pumnii peste ceafă.

În uralele tribunei, femeia a fost escortată în afara terenului de joc de doi polițiști, ea declarând apoi că jocul francezilor nu le-a făcut cinste și că juniorii nu trebuiau să asiste la un joc atât de dur din partea lor.